BIOGRAFIA COMUNEI CHIER PDF Print E-mail
Written by Ghinga George   
Sunday, 21 December 2008 22:21
SCURT ISTORIC AL ZONEI CHIERULUI

           Satul CHIER, judeţul Arad se află în centrul bazinului Cigherului. Cigherul, este un râu care colecteză apa de pe munţii Zărandului, iar satele care se află la poalele acestor munţi sunt: Agrijul Mare, Drauţ, Arăneag, Tauţ, Nadăş, Miniş, Camna si Şilindia.

Lucrarea de faţă este o privire asupra vieţii ţăranilor români care trăiau în această zonă. În comuna CHIER, ţăranii trăiau şi munceau pe moşiile baronilor unguri TIBOR, ŞOlMOS şi MĂRCUT. Aceştia aveau moşiile până în apropierea satului CRIER. Pe coastele însorite ale dealului Mocrii, erau plantaţii de vii care erau vestite în zonă pentru strugurii lor de calitate. Acestea, cereau multă muncă manuală. Acolo lucrau sute de ţărani, ba chiar şi copiii erau folosiţi la munca asiduă a viilor.

Existau în sat o clasă specială de oamnei care se numea vinţăleri. Aceştia administrau plantaţiile de viţă de vie. Erau din comună şi fiecare avea oamenii lui, asigurând astfel locuri de muncă pentru mulţi locuitori din zonă.

Pe la începutul secolului XX, după primul război mondial, s-a făcut reforma agrară. Baronilor li s-a luat din pământuri şi s-au împropietărit mulţi cetăţeni care au venit de pe front. Baronilor li s-a permis chiar să vândă pământ şi cu această ocazie, iar câţiva ţărani inteprinzători, au cumpărat terenuri mari de pământ.

            Ambrosia Leni, avea 7 fete. Le-a luat fiecăreia căte 4 hectare de pământ. La fel şi alţi locuitori ai comunei ca MORARU (Naca), BOSU AMERICANU, etc. au cumpărat suprafeţe vaste de pământ. Asffel agricultura în jurul satului a început să înflorească. Pe marginea satului, în partea de nord, trecea râul Chiger. De la el până la dealul Mocrea, se întindea o pădure seculară numită Puste. Aceasta a fost defrişată şi s-a creeat astfel o suprafaţă semnificantă de teren arabil care s-a numit apoi tot Puste. Baronul Mărcuţ era proprietarul acestei bucăţi considerabile de pământ.

După reforma agrară, hotarul comunei a crescut considerabil. Era foarte multă păşune şi ţărnii au profilat pe creşterea animalelor. Acestea creşteau repede şi aveau nevoie de mulltă hrană. Proprietarii de animale în număr mare aveau nevoie de utilaje cu care să lucreze pămăntul. Prin anii '20, domina plugul de lemn. Prin anii '30 a apărut şi plugul de fier. În comună erau 5 ateliere de covăcie şi un rotar. Aceştia lucrau de zor în fiecare zi pentru a satisface cerinţele ţăranilor.

Recesiunea economică din anii '29 şi '30, au alungat mulţi plugari de pe ogoarele lor, căutându-şi un venit la oraşe. Salvarea a venit prin conversiunea inţiată de NICOLAIE IORGA. Prin aceasta, toate datoriile s-au şters şi ţara a ieşit din impasul economic. Cei care au cumpărat pământ spre satisfacţia lor, au rămas cu pământul, iar cei ce s-au refugiat la oraş în căutarea unui venit mai bun, s-au reîntors acasă şi s-au apucat de cultivarea pământului şi creşterea animalelor. Foarte mulţi ţărani şi-au cumpărat utilaje agricole noi. Atelierele de meşteşugari erau din belşug. Printre atelierele din sat se numărau cele a lui TONI, RAIDĂR, BOSA, FLOREA COVACIU şi COSTI. Satul a început să înflorească prin anii '30. Pământurile erau lucrate, recoltele agricole erau din belşug dar nu aveau la cine le vândă.

Prin anii '36/37 aveam podul plin cu grâu şi nu îI cumpăra nimeni. Animale erau din belşug. Exista mâncare din abundenţă, dar eram cât se poate de desbrăcaţi. Hainele ereau ţesute toate din cânepă. Nu era nici un fel de confort. Problema era că oamenii nu aveau bani. La şcoală purtam unformă de străjer, făcută din cânepă şi vopsită cu coajă de nucă. Îmbrăcămintea de străjer era de culoare verde, o culoare la modă pe atunci, din cauză că mişcarea legionară din aceea vreme avea o influienţă deosebită, până şi în şcoli. Poate viaţa la oraş era alffel. Nu ne duceam foarte des la oraş, aşadar nu prea ştiu cum erau îmbrăcaţi oamenii pe acolo. Am fost pentru prima dată la oraşul Arad pe la vârsta de l6-l7 ani.

În anul 1933 eram pe clasa întâi. Era director la şcoală pe vremea aceea Cătană Emil care era din sat. Învăţătoare la clasa mea era Cornelia Ponta care era un cadru didactic foarte distins. Anii ‘30 au fost foarte instabili din punct de vedere politic. În l934 I-au asasinat pe DUCA. Miscarea legionară a cunoscut o creştere foarte mare în ţară. În '36 războiul civil din Spania, asasinarea lui Zelea Codreanu, asasinarea lui ARAMAND CĂLINESCU. Se încheie dictatura Carlista iar al doilea război bătea la uşă. Începe rebeliunea legionară şi vine ANTON ESCU la putere. Dacă în ţară era instabilitate politică ţăranul totuşi mergea înainte. Fierarii din comună au făcut sute de căruţe şi pluguri şi pe toate acestea le aştepta un dezastru. Toate utilajele au fost rechiziţionate pentru războiul din anii 41 până în 44. S-au făcut numeroase recheziţii. Foarte mulţi cai şi căruţe au fost strânse şi trimise la război împreună cu floarea tineretului.

Prin anii 30, foarte mulţi ţărani mijlocaşi au aderat la politica legionară. Aceştia erau extrem de uniţi, mulţi oameni politici avertizau poporul de pericolul legionar, dar au plătit cu viaţa îndrăzneala lor. În timpul războiului, vremurile au fost foarte grele. Au fost multe ploi, grâul era numai pe coama holdei, iernile erau foarte geroase, iar pămăntul nu se putea lucra cum trebuie. Cu toate acestea ţăranii au crescut foarte mulţi boi în loc de cai iar când s-a terminat razboiul, atelajele care au supravieţuit ravagiilor războiului, au fost returnate la ţărani. Acestea au fost modificate pentru a fi folosite cu boi în loc de cai.

            Prin anii ‘45, au început să vină tinerii de pe front iar prin anii 46 au început să vină şi prinzionerii de război, iar viaţa la ţară s-a înseninat. Tinerii veniţi de pe front au fost agricultori minunaţi, numai că comunismul bătea la usă.

Au urmat apoi triştii ani '50. În aceşti ani, ne-am luptat cu cotele de grâu şi de carne de porc care trebuiau trimise la URSS drept despăgubiri de război. Tinerii plini de energie, care au văzut toate acestea, au devenit apatici şi au luat drumul oraşului unde au devenit meseriaşi iscusiţi, iar mulţi dintre ei au fost angajati ca portari la fabricile de la oraş. Printre cele mai vestite fabrici din Arad, erau Fabrica de Mobilă, Strungul, Fabrica de Confecţii, UTA şi Fabrica de Vagoane, fabrici care după Revoluţia din ’89, s-au dispărut cu desăvârşire sau s-au restructurat foarte mult încât nu le mai recunoşti.

Anii '60 ne-a adus colectivizarea forţată şi luarea tuturor atelajelor agricole ce le avea ţăranul pe lângă gospodarie. Acesta a fost cel mai rău lucru pe care I-au comis comuniştii. La un moment dat, au dispărut toţi caii din comună. Aceştia au fost vânduţi la italieni, iar la ţărani li s-a spus calm de către oficialii comunişti că nu au nevoie de cai pentru că agricultura va fi mecanizată.

Pe la începutul anilor '60, întreaga comună avea în jur de 100 perechi de cai 100 boi, 200 vaci 4 turme de porci, 2 turme de oi. Exista fân pentru toate aceste animate şi unii cetăţeni mai vindeau şi la locuitorii din comuna învecinată, numită Târnova.

Cârd s-a instaurat Cooperativa Agricolă de Producţie, sau CAP-ul cum îl ştim noi, nu putea asigura baza furajeră pentu 300 de vaci âi câteva sute de oi şi au trebuit să cumpere furaje de la munte. Efectele mecanizarii s-au simţit în curând. Fâneţele au fost arate şi zeci de hectare s-au putut insămânţa. Multe hectare însă au fost arate când pământul a fost moale, apoi la scurt timp a venit o secetă cumplită prin zonă iar arăturile au ramas nelucrate şi nesemănate. Terenurile acestea au ramas foarte denivelate încât era foarte greu de umblat pe ele. CAP-ul trebuia să are o anumită suprafaţă de pământ. Acesta, de multe ori nu era teren arabil, ci era teren menit pentru păşune. Asemenea arături trebuiau plătite iar terenurile aceste nu produceau nimic. Aşadar, la un moment dat, am fost cuprinşi de sărăcie şi CAP-ul nu îşi mai putea achita datoriile. Probabil o conversiune (ştergerea datoriilor) ca a lui NICOLAIE IORGA din 1929-1939, ne-ar mai fi salvat, dar a venit revoluţia din '89 şi s-au lichidat CAP-urile.

Eu, împreună cu URSU TEODOR şi cu PANTEA PETRU, GHINGA NICU şi alţii am fost maistori. Erau şi alţii mai bâtrani care au lucrat cu noi la construirea grajdurilor pentru animate. Acestea le-am făcut din văiug de pământ (văiuga din pământ, este de forma unei cărămizi, şi se face din pământ amestecat cu paie, apoi sunt lăsate la soare pentru a se usca).

După 20 de ani au trebuit făcute din nou pentru că nu mai rezistau. Pereţii erau găuriţi de şobolani şi se dărâmau. Le-am zidit din nou din cărămidă. În timpul când lucram la aceste proiecte, vorbeam între noi dacă vom ajunge să le vedem dărâmate ca pe ale lui ŞOIMOS. Eram de vreo 6-7 ani şi mergeam cu tata cu căruţa şi duceam piatră din grajdurile lui Soimoş. Şi în sfârşit a venit vremea de care vorbeam noi în timp ce construiam grajdurile din cărămidă, ca ele să fie dărâmate şi să nu mai fie piatră pe piatră din ele, dar eu eram în AMER! CA. Grajdurile au disparut fară urmă. S-a ajuns ca pe vremea când s-au dărâmat grajdurile lui Şoimoş, oamenii au venit şi au dărâmat grajdurile de cărămidă şi le-au folosit. Unul dintre aceştia a fost Urs Ioan (Nuţu lui Grăvilă) care a cumpărat clădirea în care era o moară de măcinat nutreţ, pe care am construit-o noi, a dărâmat-o şi cu cărămida şi materialele de construcţie obţinute, a construit o bisrică la Minişel.

Spre sfârşitul anilor 40 şi al anilor 50, au fost cele mai mari producţii de grâu în comună. Existau 8 batoze de treierat grâu.

MORARU IOAN avea 4 batoze tractate cu tractoare. Cetăţenii preferau serviciile batozelor lui Moraru pentru că nu consumau paiele lor. SENA LUI VĂRU avea 2 batoze. GHIŢU lui COSMANA 2 batoze şi RADA GHEORGHE, o batoză.

Totate aceste batoze, în număr aşa de mare, nu făceau faţă la stogurile care erau în jurul comunei CHIER. Producţia de grâu era de aprope 300 de vagoane de grâu. CAP-ul, pe de altă parte nu a făcut mai mult de 110 vagoane de grâu. Combinele făceau multă risipă. Comunismul şi colectivizarea au fost o plagă teribilă pe capul plugarilor.

Ţăranul a îndrăgit curtea cu animate şi se punea mari presiuni pe cei ce nu voiau să renunţe la animale, în special la cai. De exemplu, CĂTANĂ IOAN, ANA GHEORGHE,TĂTAR MOISE şi altii, au fost tot timpul hărţuiţi de autorităţi pentru păşune. Nu li se permitea să lase animalele pe păşune.

În vremea noastră exista păşune din belşug. Nu mai exista probleme cu aceasta, însă animalele erau din ce în ce mai puţine. Genreaţia care a îndrăgit creşterea animalelor, era pe cale de dispariţie. Cei născuti după anii '50 nu prea ştiau ce era agricultura.

Probabil multe sate vor dispare sau vor pierde din tradiţiile pe care le-au moştenit de la strămoşii lor, însă sper ca satul Chier să rămână. După revoluţie, au emigrat la Chier foarte multe familii din zona Bistriţei care au cumpărat multe proprietăţi din sat.

Last Updated on Monday, 29 December 2008 20:56
 

Vizitatori

Locations of visitors to this page

Poze Vechi 2012

Poze vechi Chier 2012

Chiereni in Spania

2008 Chiereni prin Spania

Who's online now

We have 2 guests online

Echipa de fotbal a satului Chier

Echipa de fotbal Chier, poze de Oti Lucaci