După anii 44 mişcarea penticostală a luat mare avânt, dar Chierul nu era cuprins în aceasta. În 1945 fratele MLADIN ANTONIE, din Chier, a aranjat o întâlnire acasă la el, cu fraţii conducători penticostali din IERMATA, MORODA, MOCREA şi TÂRNOVA. Toţi aceştia au mai fost însoţiţi şi de altcineva. Casa a fost plină. Au ţinut un serviciu extraordinar. Era mare deosebire între ce ştiam noi de la fraţii baptişti şi ce se vedea aici. Am fost martor în seara aceea la ceva ce nu mai văzusem niciodată: rugăciuni fierbinţi, predici însoţite de puterea Duhului Sfânt şi cântări din inimă. Am rămas surprins de acestea. Am văzut şi auzit pentru prima dată aşa ceva.
          Prin anii 45 şi 46 fratele URSU GAVRILĂ mergea la adunarea din Moroda, însă aceasta nu o ştia nimeni. Sora Conopană, soţia lui, avea aici un frate, pe GHINGA PĂTRUŢ. Acesta a avut o mare influienţă asupra familiei lor.

În Anul '47, un zidar ungur de la Mocrea cu numele KOLER MIHAI, lucra la un gard de cărămidă la o familie în vârstă din satul nostru. KOLER MIHAI era penticostal şi se ruga dimineaţa la amiaz şi seara. Femeia în vârstă a obsrvat că fratele nu îşi face cruce când se roagă şi I-a întrebat de ce nu îşi face cruce când se roagă? De aici au început discuţiile despre credinţă. Femeia a strâns toţi vecinii duminica dimineaţa şi fratele KOLER MIHAI a predicat Evanghelia. Fratele URSU GAVRILĂ şi soţia, nu au mai mers la Moroda ci se opreau la casa acestei femei pe care o chema SUCIU ANA. În sat, oamenii o ştiau de Ana lui Beciu sau Baba Ana a lui Beciu.

Se apropia iarna şi soţului sorei Ana, nu îi convenea deranjul pe care aceast îI făcea împreună cu viitorii converiţi. Fratele URSU GAVRILĂ şi alţii, au observat acest lucru şi au găsit în centrul satului o casă mică a sorei SAVETA GHINGA. Nici nu se putea mai bine. Aici se ţineau servicii marţi seara, joi seara, sâmbătă seara şi duminică. Duminica, serviciile erau de la 9 dimineaţa până la amiază şi de la 3 până seara târziu. Erau fraţi şi surori care nu plecau Între servicii acasa. Predicatorii erau programaţi din PÂNCOTA, MORODA, TÂRNOVA, MOCREA şi IERMATA. Cei ce erau programaţi, aduceau cu ei şi cântăreţi.

Într-o seară, cam prin luna noiembrie a anului '47, treceam pe lângă casa sorei Saveta şi înăuntru se cântă puternic. Am deschis poarta şi am intrat în curte apoi în casă şi m-am aşezat lângă uşă. Fraţii voiau să mă ducă înainte dar nu am acceptat. Seara aceea a fost decisivă pentru mine. M-am hotărât să mă convertesc la credinţa pentricostală. M-am dus la fratele Mladin Antonie şi i-am povestit ce am văzut în seara aceea cât şi în alte seri pe care le-am petrecut împreună cu fraţii penticostali. Fratele Antonuţ, cum îi spuneu sătenii, era omul care a programat prima întâInire în anul '45 cu fraţii penticostali din zonă şi acum el nu era acolo în biserică. Mi s-a mărturisit că mai are un litru de ţuică, pusă la vedere pe pervazul de la geam şi când o să o termine, o să meargă la penticostali.

Într-o duminică dimineaţa, sora IERSILIA. MĂRIUŢA şi cu AURICA (mai târziu a devenit soţia fratelui Codreanu) au fost prezente la serviciul de dimineaţă. După masa I-au convins şi pe fratele MLADIN ANTONIE să vină la adunare. Şi venit a fost. Ţuica de care nu se putea despărţi a aruncat-o la gunoi.

În căsuţa aceasta, DUMNEZEU a făcut mari lucrări prin DUHUL SFÂNT, s-au pocăit oameni pâtimaşi ca GHIŢU ŢUPRI, AMERICANA şi FRUJA MATE! Ultimul, nu părasea masa birtului toată ziua. DUMNEZEU le-a dat acestora o inimă nouă.

Localul era extrem de mic, oamenii stăteau pe lângă geamuri să asculte EVANGHELIA şi în curte. Fratele MLADIN ANTONIE a văzut acest neajuns şi s-a gândit că ar fi un lucru minunat dacă el ar da grajdul de la mama lui şi eu să dau un colţ din grădină şi prin aceasta să facem o adunare mare să încapă toată lumea la ascultarea EVANGHELIEI.

Mama a fost de acord să dea grădina. Era problemă grajdul care nu era al fratelui Antonie, era a lui matuşa LIŢA. Aceasta nu se prea împăca cu fratele Antonie şi i-a spus pe un ton aspru că până ea trăieşte, ea nu se mută. Dar, a venit noaptea şi DUMNEZEU i-a vorbit mătuşei Liţa. "Dă-i grajdul pentru ca copiii mei să construiască o casă a Mea din el". Dimineaţa a alergat la fratele Antonie şi i-a spus cum i-a vorbit DOMNUL. De atunci s-a făcut pace în familia lor şi a fost todeauna la adunare. Încă din căsuţa mica s-a pus bazele unui cor mixt, un unicat în aceea zonă.

În vara anului 48 am dus grajdul pe grădină la noi şi MOŞU în a cărui casă se ţineau serviciile prima data, era dulgher şi avea o echipă de maistori şi în 2 săptămăni clădirea bisericii a fost pe picioare. Au dus niste meşteri care lucrau cu pământ, au lipit-o cu pământ şi au văcălit-o (tencuială cu pămănt amestecat cu paie) şi toamna s-a făcut deschiderea.

În timpul acela s-au făcut mai multe botezuri. La un botez care s-a ţinut la podul Cigherului, a fost şi fratele Bradin. La acest eveniment au participat foarte mulţi oameni. Era o vară însorită. Încet, încet cerul s-a acoperit de nori grei care aduceau cu ei o ploaie puternică. Aşteptam cu toţi ca să înceapă ploaia, dar dintr-o dată, o minune cum nu am mai văzut, norii negrii s-au dat la o parte şi a iesit soarele şi s-a continuat cu prediacrea Evangheliei şi oficierea botezului.

Prin anii '50, câţiva fraţi care vesteau Cuvântul Domnului cu puterea Duhului Sfânt, ca fratele URSU TEODOR, MLADIN AMBROSIE (IŢU) şi GHINGA EMILIAN. Aceştia mergeau şi în misiune, dar erau şi alţii care slujiau în adunare, după ce s-a construit adunarea, nu mai aveam nevoie de sprijin de afară. Fraţii din zonă spuneau că merg la Chier ca la lerusalim.

În anul '49 prin aprilie, am plecat în armată în trupele MAI. După 10 luni, am fost descoperit că sunt "sectant" şi am fost trimis pe un şantier de muncă la CARANSEBEŞ, MUNTELE MIC. Acolo erau credincioşi din toate cultele din ţară. A fost o mare binecuvântare acel şantier pentru pocăiţi.

Seara după ce terminam cu munca, ne strângeam sub o stâncă: BAPTIŞTI, PENTICOSTALI EVANGHELIŞTI şi SÂMBĂTARI. Ţineam servicii ca în biserică. Se predica EVANGHELIA pe înţelesul tuturor. Nu se ţinea seama de doctrina nimănui. Era o religie a unităţii tuturor. Câţiva penticostali şi baptişti, am format un cor bărbătesc şi plecam în misiune prin satele din jurul muntelui mic. La BORLOVA, Biserica cu turn din timpul lui Antonescu, la BALVASNIŢA, o biserică în construcţie. Era foarte mare. Credincioşii de aici erau baptişti independenţi. Alte localităţi care am vizitat au fost bisericile din ZERVEŞTI, GLIMBOCA şi chiar CARNSEBEŞ.

Fotografie de la Caransebes cu gupul de coristi

Fratele Mladin mi-a făcut o vizită la locul de muncă şi am mers cu el în misiune la biserica fratelui CALEI. Noi, militarii, am înfiinţat biserica de la fraţii ţigani din la Borlova. Fratele calei venea şi ne făcea împărtăşirea pe timpul noapţii. La liberare, un frate dintre noi a rămas pastor acolo.

Eliberat din armată, se punea problema înfiinţării unei orchestre cu tineretul, dar în adnare erau mulţi membrii veniti de la ortodoxi. Aceştia nu au vrut să audă de viori (higege). A trebuit să treacă vreo 10 ani până s-a înfinţat orchestra la noi în biserică. Noii convertiţi de la ortodoxi, care nu voiau viori, erau satui de stilul de cântat cu vioara pentru că mergeau îninte la vercenie la biserică. De acolo ieşeau si mergeau la horă şi nu mai voiau sa audă balamucul de la horă aşa că în 10 ani aceştia au plecat la Domnul şi s-a putut face orchestră. (va continua)