Sat Chier, jud. Arad Romania
Gand retrospectiv PDF Print E-mail
Written by Marcel Urs   
Monday, 23 November 2009 16:03

            A trecut un an de zile de când am vizitat România și prin urmare, satul Chier, unde am copilărit. Printre altele, am participat și la sărbătoarea “Fii satului” organizată de Pastor Moise Lucaci și Pastor Petrică Popa la Biserica Penticostală Maranata, eventiment la care au participat câteva sute de persone, venite din toate părțile, pe unde ne-am împrăștiat, noi chierenii. Printre personalitățile care au participat la acest eveniment special, s-au aflat: Pastor Riviș Tipei, Președintele Cultului Penticostal, care a fost pastorului Bisericii Maranata pentru o perioadă destul de mare, domnul primar al Comunei Tîrnova, Florin Farcașiu și domnul viceprimar Cornel Gabor.
            Am găsit satul cu aceleași amintiri nostalgice: ulițele strâmte și întortochiate, mărginite de o potecă din plăci de beton, pe care sătenii o numesc din obișnuință “cale” și de prunii văruiți care umbresc cărarea pe timpul verii și printre care se plimbă și pasc agale gâștele și printre care dimineața și sara se scurg agale turmele de vaci și porci.
            Am fost plăcut surprins de schimbările vizibil positive din sat:
           
            Satul în general

          

         Ulițele care altădată erau innacesibile, acum erau pietruite și erau
accesibile, fără gropi, casele locuite și aranjate (pentru cei care suntem plecați de mult din sat, ne amintim mulțimea de case părăsite), iluminat electric, tomberoane de gunoi la intersecțiile principale iar odată pe săptămână vine camion special de la Ineu și ridică gunoaiele iar locul unde sătenii aruncau gunoaile (lângă groapa lui Hăisan), care a devenit cu timpul un loc desolant din cauza gunoaielor împrăștiate peste tot, a fost curățat cu ajutorul unu buldozer.
            În centru, unde era stația de autobuz pe vremuri, se înalță un monument de marmură neagră, dedicat eroilor satului căzuți în cel de al doilea război mondial și o fântână arteziană de la care se alimentează mulți săteni cu apă potabilă foarte bună, iar lângă acestea, o cabină specială pentru persoanele care așteaptă autobuzele, care circulă mult mai des, decât pe vremea noastră (acum vreo 20 de ani). Toate acestea au fost posibile prin grija domnului Cornel Gabor (Cornel a lui Surdu, cum îl știu sătenii) (imagine) care este reprezentanul satului la Primăria Comunei Tîrnova. Plecat fiind de mult din țară, nu sunt la current din ce partid politic face parte, însă știu un singur lucru: satul arată că are un gospodar bun. “Cât a făcut Cornel pentru sat, nu a făcut niciunul” – a subliniat Ioan Urs, tatăl meu și unul dintre puținii “băștinași” ai satului.
            Școala generală Clasele I-VIII: aranjată ca o bijuterie: vopsea proaspătă în interior și exterior, geamuri și uși termopan și încălzire centrală, laborator de calculatoare, bănci noi în sălile de clasă, clasele pline de copiii și terenul de sport proaspăt asfaltat (pentru cei care am petrecut mulți ani pe băncile acestei școli, ne aducem aminte că terenul era nepavat, plin de praf vara și umed și impracticabil iarna sau pe vreme ploioasă). Toate acestea au fost posibile prin grija unei persoane distinsă și talentată, doamna Directoare de atunci, Sorina Pasca.
            Afaceri și preocupări
            Chierenii sunt oameni gospodari, majoritatea se ocupă în general cu agricultura și mulți sunt grădinari destoinici, mulți lucrează la o companie de cablajuri din Ineu, numită Delphi, și destui de mulți au plecat în Vest la lucru. În sat funcționează 6 magazine, în general cu produse alimentare: Magazinul lui Cipri și Lavi Tătar care au și singura brutărie din sat unde fac cea mai bună pâine din zonă cât și cele mai delicioase cornuri și pateuri cu brânză, Magazinul lui Cornel și Nela Gabor, Magazinul lui Lili Mic și Marcel Suciu, Magaziunul lui Cornelia și Nicu Lucaci, Magazinul lui Gianina și Tinu Butar (a lui Pășoi), și a lui Ardelean Lenuța și Gheorghe (a lui Zamori).
           Biserici
          
Chierenii sunt foarte credincioși. În sat funcționează 4 biserici:
           Biserica ortodoxă - Preot Ivănuț Voicu
           Biserica Baptistă – Pastor Niță Ionel
           Biserica Penticostală “Marnata”, cultul Penticostal – Pastor Petrică Popa
           Biserica Penticostală “Fhiladelfia”, independentă – Conducător Alexandru Belei
           Nu pot fi uitate nici vilele “palat” care s-au ridicat în partea Nord a satului, de către comunitatea romă, pe ulița din partea de către Ineu. Acestea ar putea fi exploatate ca un potențial obiectiv turistic demn de toată cinstea.
           Se scurg așa de iute anii. Timpul este același, însă noi, trecem așa de repede. Pentru o persoană care nu a vizitat de ani de zile satul, cel mai izbitor este contrastul dintre persoanele pe care le-a cunoscut atunci, cu ani în urmă și prezent. Copiii care acum cațiva ani erau mici, acum sunt adolescenți, adolescenții de altădată, acum sunt oameni maturi "în toată firea", cu familii și copii, persoanele "în toată firea" de atunci, sunt bătrânii satului. Acest ciclu al vieții este vizibil și la Chier care va ramâne același în sufletele noastre oriunde ne-am afla.

Last Updated on Sunday, 09 May 2010 07:47
 
Echipa de fotbal a satului Chier PDF Print E-mail
Written by Marcel Urs   
Monday, 16 November 2009 15:31
Last Updated on Wednesday, 04 August 2010 03:42
 
Scurt Istoric a bisericii baptiste PDF Print E-mail
Written by Ghinga George   
Monday, 22 December 2008 04:37
ticu   Prin anii 1900 s-a construit Biserica Baptistă destul de modernă pentru acele timpuri. De exemplu în anii 70 nu am fi găsit pe piaţă aceleaşi materiale pentru construirea Bisericii Pentiostale, din care a fost construită biserica baptistă.

Biserica baptistă a luat flinţă prin Fr. CORNEA care a plantat mai multe biserici pe valea Crişului. Un nucleu de fraţi săraci, au pus bazele credinţei baptiste în CRIER, înainte de anii 1900. Se strângeau în casa lui Tănasie a lui lzmănoacă, în spatele pravăliei lui BODEA. Aceşti fraţi, lucrau la dealul Mocrea la vii şi veneau seara direct la adunare. Erau uzi la picioare şi îşi uscau opincile pe un cuptor, iar în timp ce se uscau hainele şi opincile, studiau Biblia, cântau şi se rugau. Erau semnele dragostei dintâi.

Last Updated on Saturday, 02 May 2009 17:52
Read more...
 
Scurt Istoric a bisericii ortodoxe PDF Print E-mail
Written by Ghinga George   
Monday, 22 December 2008 04:43

Chierenii sunt foarte spirituali. Încă de prin anul 1884, locuitorii satului şi-au construit o biserică ortodoxă, pe a cărui turn scria anul 1884. Când eram pe clasa I, vedeam această inscripţie din banca şcolii. Sătenii, care erau extrem de saraci, au făcut în vremea aceea o biserică foarte modernă. Pe pereţii ei se afla niste piăci de marmură unde sunt gravate numele unor familii care au contribuit substanţial la clădirea ei, ca URSU GHIŢĂ şi încă câteva familii a căror nume nu le reţin. Biserica era bine organizată. Deţinea mult pământ pe care îI dădea în arendă şi mulţi săteni lucrau pentru Biserică. Aceştia, în majoritate cantori, se ocupau şi de serviciile din Biserică.

 

Last Updated on Saturday, 07 February 2009 11:45
 
<< Start < Prev 1 2 3 Next > End >>

Page 3 of 3

Vizitatori

Locations of visitors to this page

Poze Vechi 2012

Poze vechi Chier 2012

Chiereni in Spania

2008 Chiereni prin Spania

Who's online now

We have 2 guests online

Echipa de fotbal a satului Chier

Echipa de fotbal Chier, poze de Oti Lucaci